Return to the Contemporary Literature Press website.
Contemporary Literature Press
vineri 21 ianuarie 2022
Comunicat de Presă

Ediție online
Contemporary Literature Press,
sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din BucureștiThe British Council, Institutul Cultural Român  și Uniunea Scriitorilor din România

Anunță publicarea volumului

RUGĂCIUNE
către Prea Sfînta Născătoare de Dumnezeu.
Folositoare pentru tot Creștinul.
Prețul o jumătate sfanțu.

Manuscris descoperit de Cristina Botîlcă, autoarea postfeței și a transliterației.
ISBN 978-606-760-195-4

              Publicăm, în luna Bobotezei și a Sfântului Ioan Botezătorul, la exact o lună de la cea mai lungă noapte a anului, ori cea mai scurtă zi a lui, în anul de grație 2022, o cărticică misterioasă, găsită într–o cutie de lemn cu fund dublu, care zăcea neobservată de nimeni nu știe câte secole, așa cum nu știm nici cine și de unde a adus–o. „Această rugăciune sau adus de la Mormîntul Prea Sfîntei Maicei Domnului, spre însănătoșirea și întărirea noastră a creștinilor, și spre ajutorul robilor săi. Amin.”
              Dintr–o lume care învăța să tipărească volume pe hârtie, dar cu alte litere decât alfabetul latin, vine acest semn care, în esență, ne împinge să ne punem două întrebări:
              1. Poate supraviețui cunoașterea din generație în generație fără acest obiect atât de prețios care este CARTEA PE HÂRTIE?
              2. Pe cale de consecință, ce ne facem cu volumele virtuale? În fond, Contemporary Literature Press publică numai online... Mai există încă o soluție, pentru cei care cunosc bucuria de a ține în mână la modul cel mai concret gândurile așternute pe foi de hârtie. Cei care ne citesc, mai au încă opțiunea de a „printa” cărțile care le plac, și de a le ține aproape, de a le răsfoi ca pe o rugăciune.
              Acest volumaș enigmatic ne aduce gânduri care au existat de veacuri, și care sunt, cel puțin în parte, și ale noastre. Și ne mai duce cu gândul la visul Apostolului Petru din timpul persecuțiilor asupra creștinilor ordonate de împăratul Nero. Acesta pune o întrebare în vis: „Quo vadis, Domine?” [Doamne, unde mergi?] Răspunsul lui Iisus, înălțat la Ceruri, a fost: „Rõmam eõ iterum crucifígí.” [Mă duc la Roma, pentru a fi crucificat încă o dată]. Food for thought, ar zice englezul...
              La început de an 2022, să gândim, așadar. Acest mic manuscris pe hârtie veche și cu litere stranii ne duce cu gândul la filosoful George Santayana: „Cei care uită trecutul sunt sortiți să îl repete.” Iată, așadar, de ce publicăm această Rugăciune „folositoare pentru tot Creștinul” : trăim vremuri în care ea este nespus de necesară. Și Rugăciunea nu ar fi ajuns la noi în absența CĂRȚII pe hârtie. Gândiți, prin urmare, cum putem face ca volumele editurii noastre să nu se topească în neant dacă internetul are o pană. Cartea durează secole. Și, cum zice proverbul, ce–i în mână nu–i minciună. Tipăriți volumele preferate înainte ca o catastrofă să le spulbere. Poate și Rugăciunea către Maica Domnului ne-ar ajuta.

Lidia Vianu

RUGĂCIUNE către Prea Sfînta Născătoare de Dumnezeu. Folositoare pentru tot Creștinul. Prețul o jumătate sfanțu. Manuscris descoperit de Cristina Botîlcă, autoarea postfeței și a transliterației, se lansează oficial pe 21 ianuarie 2022, dar volumul poate fi consultat și descărcat din acest moment la adresa de internet:

http://editura.mttlc.ro/botilca-rugaciune.html

Editura pentru Literatură Contemporană vă invită să accesați website–ul www.editura.mttlc.ro. Editura publică lucrări atât în limba engleză cât și în limba română. Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm adresați–vă Editurii,  lidia.vianu@g.unibuc.ro

coperta.gen.press.jpg

METODA LIDIA VIANU ÎN 7 VOLUME

Contemporary Literature Press

Translation Café
Revista Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan.

Contact

Vizitați–ne pe Facebook

Contact us at lidia.vianu@g.unibuc.ro | Visit our Facebook page

Copyright ©2022 MTTLC All rights reserved.

NOTE: You have received this message because you or a friend of yours added your email address to our mailing list. If you do not wish to receive any further communications, please let us know at the email address above.