At the beginning of the year 2014, Contemporary Literature Press continues the James Joyce Lexicography Series started in November 2011. The present 19 volumes contextualize and linearize the second part of Frances Boldereff's Reading Finnegans Wake, initially published as far back as 1959. Our series focuses on Boldereff's own obsessions as to what the reader might recognize time and again in Joyce's last text: HCE, Dear Dirty Dublin, Jonathan Swift and his Stella, Chapelizod, 1132, Finn MacCool... Boldereff explained that she was interested in "words of Irish reference only", words which could "establish the Irish identity". She made a point of never referring to "Joyce's meaning". As she herself put it, "Joyce has not written a history, nor a study-book of any kind; he is conveying his wonderful excitement over his country."

According to Frances Boldereff, then, James Joyce evokes Ireland emotionally: she chose Irishness as a possible key to Finnegans Wake.

Her choice of Ireland could hardly go wrong.

Her explanation of this choice, however, does not sound quite right.

Finnegans Wake research began a few years after Joyce's death. CLP has made most of it available to its readers:

In 1944, Joseph Campbell and Henry Morton Robinson published A Skeleton Key to Finnegans Wake. The year 1959 brought no less than four books at once: Boldereff, James Atherton with a Study of Literary Allusions, Matthew Hodgart and Mabel Worthington with Song, and Richard Ellmann with James Joyce's life. In 1962 and 1963, Clive Hart published both Structure and Motif and A Concordance to Finnegans Wake. After the year 1965 there was an explosion of Lexicons: among others, Dounia Bunis Christiani came with Scandinavian Elements (1965), while Helmut Bonheim published his Lexicon of the German (1967). Adaline Glasheen compiled a Census of the characters (1977). In 1978, Louis Mink published his Gazetteer.

Boldereff noticed one essential fact, which she never carried to an ultimate conclusion, though: the harder Joyce fought to become a citizen of Europe and a speaker of all languages, the more acutely his small Ireland stuck to every fibre of his mind. Ireland was the one, the inescapable Earworm of Joyce's intelligence: it haunted him in spite of himself, at all times.

We are now publishing Boldereff's Glosses because we feel they are pointing the reader in the right direction: Earworms are a possible Trojan horse.

1 January 2014

C. George Sandulescu & Lidia Vianu

La început de an 2014, Contemporary Literature Press își continuă seria lexicografică James Joyce deschisă în noiembrie 2011. Publicăm acum 19 volume care contextualizează și linearizează partea a doua a cărții Reading Finnegans Wake, publicată de Frances Boldereff încă din anul 1959. Ne concentrăm asupra numelor de persoane, locuri și incidente pe care autoarea le identifică repetat în ultimul text scris de Joyce: HCE, Dear Dirty Dublin, Jonathan Swift și Stella, Chapelizod, 1132, Finn MacCool...

Boldereff anunță din prefață că nu caută decât "cuvintele legate de Irlanda", cuvintele care definesc o "identitate irlandeză". Ea declară de la bun început că nu caută alte "înțelesuri" în Joyce, și încheie cu explicația următoare: "Joyce nu a scris o istorie ori un manual; el și-a comunicat afecțiunea reală pentru țara sa."

Frances Boldereff consideră că Finnegans Wake este o evocare afectivă a Irlandei: ea se folosește, așadar, de spiritul irlandez pentru a pătrunde în textul lui Joyce.

Alegerea Irlandei este fără îndoială o idee bună.

Explicația acestei alegeri, însă, nu o duce pe autoare prea departe.

Studii critice despre ultima carte scrisă de Joyce au început să apară la doar câțiva ani după moartea lui. CLP a prelucrat pe rând pentru cititorii ei informații din volumele cele mai importante:

În 1944, Joseph Campbell și Henry Morton Robinson publică A Skeleton Key to Finnegans Wake. Anul 1959 aduce 4 cărți simultan: Boldereff, James Atherton cu Study of Literary Allusions, Matthew Hodgart și Mabel Worthington cu Song și viața lui Joyce scrisă de Richard Ellmann. În 1962 și 1963, Clive Hart publică Structure and Motif și A Concordance to Finnegans Wake. După anul 1965 a urmat o explozie de Lexicoane: dintre lexicografi, Dounia Bunis Christiani publică Scandinavian Elements (1965), Helmut Bonheim termină Lexicon of the German (1967). Adaline Glasheen alcătuiește un Census al personajelor (1977). În 1978, Louis Mink publică Gazetteer.

Boldereff a descoperit un lucru esențial, chiar dacă nu a mers cu concluziile suficient de departe: în ciuda dorinței aprinse a lui Joyce de a fi cetățean al lumii întregi și de a-i cunoaște toate limbile, Irlanda a rămas până la moarte spațiul lui definitoriu. Irlanda a fost refrenul obsedant al vieții lui interioare și, implicit, al scrisului lui. Nu s-a eliberat de ea niciodată, indiferent în ce spațiu s-ar fi aflat, deși a părăsit-o de foarte tânăr.

Acesta este motivul pentru care publicăm în context prelucrarea linearizată a părții a doua din cartea lui Frances Boldereff: ea indică o direcție de cercetare importantă. Obsesiile unui scriitor spun multe despre opera lui. Speranța noastră este că, împreună cu celelate volume ale seriei, și această nouă carte îl va ajuta pe cititor să se întrebe cu folos, De ce a scris James Joyce Finnegans Wake?

1 ianuarie 2014

C. George Sandulescu & Lidia Vianu