English with Tears.
English Grammar Made Difficult.
Engleza cu lacrimi.

de Ileana Galea ┼či Virgil Stanciu

Please click on the link below and choose "Save file" to download the book in .pdf format

English with Tears

 

Volumul English with Tears este printre cele mai reușite manuale apărute în anii 1990, atunci când predarea limbii engleze a devenit ceea ce trebuia de fapt să fie: o prioritate de grad zero a învățământului. Foamea de engleză a devenit un fenomen cultural național. Manualele s-au eliberat de propaganda comunistă. Multe dintre ele, ca și volumul Ilenei Galea și al lui Virgil Stanciu, au înlocuit limbajul de lemn cu gluma și ironia.

Cartea de exerciții pe care o publicăm acum cuprinde toate tipurile de exerciții care se practică în acest moment, de la traduceri la "multiple choice", de la "rephrase" la "clozes" și "error correction tests". Subtitlul ei, English Grammar Made Difficult, exprimă limpede intenția autorilor de a se concentra asupra regulilor gramaticale ale limbii engleze.

English with Tears nu-și propune să explice teoretic "dificultățile" gramaticale: avem de-a face cu o carte practică, cu exerciții de verificare a cunoștințelor. Este vorba, de fapt, de o carte care pune un diagnostic, care indică ce știm și ce nu știm. Această verificare se face pe baza textelor alese din opera unor scriitori englezi sau americani, dar și din ziarele și revistele englezești.

Exercițiile profesorilor Ileana Galea și Virgil Stanciu, de la Universitatea din Cluj, îmbină metodele tradiționale de predare a gramaticii engleze cu metodele foarte recente de cultivare a priceperii de a citi, scrie și conversa fluent. Tocmai de aceea o publicăm, pentru a afirma încă o dată că o limbă nu se poate învăța fără a imita pe vorbitorii nativi în mare măsură, tot așa cum ea nu poate fi deprinsă dacă nu-i urmărim logica gramaticală, dacă nu învățăm după ce reguli se combină cuvintele pe care vrem să le folosim. Oricum am lua-o, English with Tears ne spune un lucru extrem de important: atunci când înveți o limbă străină, Gramatica ei este indispensabilă.

Lidia Vianu

 


Please click on the link below and choose "Save file" to download the book in .pdf format

English with Tears

 

Back to Language Learning