Please click on the link below and choose "Save file" to download the book in .pdf format

Biet om sub vremi...

Una din funcțiile majore ale editurii Contemporary Literature Press este publicarea cercetărilor importante în domeniul anglisticii românești. După Gramatica Catedrei de 1.000 pagini, publicată în 1962 de întregul colectiv al Catedrei, ne deplasăm cu circa douăzeci de ani mai devreme și aducem înaintea publicului de azi ce s-a făcut în anglistica românească până anul 1947. Figura care se prezintă în primul rând în fața ochilor în aceste condiții este personalitatea lui Dragoș Protopopescu, care și-a scris cartea sa cea mai importantă cu câțiva ani înainte de 1947 și și-a luat viața, din motive cunoscute, la un an după aceea.

Situația anglisticii, mai ales din punct de vedere fonetic, în secolul XX, este următoarea: anglistica românească a avut într-un întreg secol trei foneticieni de seamă. Care au scris. Acești trei foneticieni au fost, în ordine cronologică, Dragoș Protopopescu cu Gramatica lui, în mai 1947; Victor Hanea, cu un Curs de Fonetică, publicat în întregime în volumul întâi al Gramaticii Catedrei în 1962; și, al treilea, Dumitru Chițoran, cu volumul său de Fonetică, publicat în jurul anului 1978. Se adaugă listei Virgil Ștefănescu Drăgănești, care a predat, chiar dacă nu a publicat niciun volum de fonetică.

Născut în 1892, Dragoș Protopopescu a absolvit Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din București în 1915. Firul vieții lui agitate e greu de urmărit: documentele lipsesc aproape cu desăvârșire. Știm sigur că a studiat la Londra și la Paris, și că specializarea lui, care reiese clar din lucrările lui de anglistică, a fost cultura și civilizația engleză.

Începe prin a fi Profesor la Universitatea din Cernăuți, unde își deschide cursul despre limba și literatura engleză cu prelegerea Valoarea latină a culturii engleze. Pleacă pentru a-și face doctoratul la Sorbona cu Louis Cazamian, cu teza Un Classique moderne, William Congreve. Sa vie. Son oeuvre, pe care o și publică la Paris în Les Editions de "La Vie Universitaire'', în anul 1924. Timp de un an, anglistul este director de teatru la Cernăuți. Teatrul va rămâne interesul lui de căpătâi, drept care Protopopescu traduce multe din piesele lui Shakespeare. Din păcate, nu toate manuscrisele lui au fost publicate și nici nu s-au păstrat. Între 1928 și 1930, Protopopescu a funcționat ca atașat de presă la Legația Română din Londra, iar după aceea a lucrat ca redactor la reviste românești de extremă dreaptă.

Între anii 1925 și 1936 scrie Pagini engleze și Fenomenul englez, discutând noțiunea de homo britannicus, folosindu-se de metoda comparatistă. În 1939 i se propune să fie șeful Catedrei de Limba Engleză a Universității din București. Rămâne șeful ei în tot timpul celui de-al doilea război mondial. În 1947, este „epurat” din învățământul superior. Cum, pe toată durata războiului, engleza era pentru România limba dușmanului, în 1945 Catedra de Engleză avea numai doi membri: pe Dragoș Protopopescu și pe asistenta lui, Ana Cartianu.

Gramatica vie a limbei engleze, cu privire specială la Fonetică a fost ultimul curs publicat de Dragoș Protopopescu, în anul 1947. El a fost predat la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din București. Maeștrii mărturisiți ai anglistului român în acest volum sunt Henry Bradley, autorul studiului The Making of English, 1911, și Otto Jespersen, cu volumele Language, 1922, și Growth and Structure of the English Language, 1923. Cursul prelungește ceea ce Dragoș Protopopescu a studiat el însuși în vederea doctoratului la University College, Londra, unde a urmat un „curs complet de fonetică engleză”.

Explicând misterul lui homo britannicus studentului român, Dragoș Protopopescu își încheie cariera universitară cu cel mai „mai capricios și evaziv capitol al limbii engleze, fonetica”. Nu regulile învățării gramaticii îl interesează pe autor, ci sensul „ascuns de viață” al „neamului care o vorbește”, „arhetipul” sufletului lui, gramatica lui vie. Prin urmare, nu avem de-a face cu un tratat clasic de fonetică, ci cu o filozofie a gândirii, a exprimării prin cuvinte. În ciuda celor aproape zece mii de referințe lexicale și lingvistice din acest volum de Gramatică vie a limbei engleze, cu privire specială la Fonetică, personajul principal al scriitorului Dragoș Protopopescu este de fapt „Graiul englez”: o categorie filozofică, o noțiune ce depășește atributele lingvisticii.

Ce a rămas de pe urma acestui prim mare anglist român? O viață mult prea puțin cunoscută, o operă rar citită sau deloc. Dar volumele lui de anglistică, filozofia lui homo britannicus, interesul inedit la vremea aceea pentru stilistică, metoda comparatistă, filozofia limbajului... acestea nu pot fi trecute cu vederea și nu trebuie să îngăduim ca ele să fie uitate.

Cum zice vorba cronicarului, „nu sunt vremile subt om, ci bietul om subt vremi”: Dragoș Protopopescu a avut o viață zbuciumată, în multe feluri zădărnicită, scriindu-și cărțile cam între anul nașterii lui Constantin Noica și anul izgonirii regelui din România. O carieră de scriitor care adună anglistică, traduceri din Shakespeare, primul studiu de amploare despre William Butler Yeats în România, o teză de doctorat scrisă în limba franceză și publicată la Paris, poezie, proză, publicistică și, mai presus de toate, pasiunea pentru arhive, biblioteci, istoria scrisului și a gândirii: toate acestea i-au câștigat pe drept cuvânt locul pe care i-l rezervă George Călinescu în Istoria Literaturii Române, 1944. Protopopescu este unicul anglist de care se ocupă Călinescu, dedicându-i o prezentare elocventă, la pagina 798:

Dragoș Protopopescu este fiul profesorului de latină din Călărași Constantin Protopopescu, originar din Urziceni, și al Octaviei Blebea, ai cărei părinți erau mocani din Săcele. Având un unchi bogat la Brăila (prin 1938-39, mamă-sa însăși locuia la Galați), scriitorul, în nădejdea succesiunii, îsi modifică temporar numele în Protopopescu-Blebea.

Născut la 17 octombrie 1892 la Călărași, și-a facut studiile în orașul natal (școala primară), București (liceul Sf. Sava și Facultatea de filozofie și litere), Paris (doctoratul cu Cazamian) și Londra, unde a fost atașat de presă.

Deveni apoi profesor de literatură engleză la Cernăuți, iar după întâia pierdere a acestui oraș, la București. Fusese căsătorit de trei ori: cu Marioara Aldea, la Constanța, înainte de a pleca în străinătate, cu Alice Bădescu, iar din 1937 cu Lia Romașcu (posesoare a unei bărci pe lacul Snagov și a unui jurnal de bord), de care se despărți cu oarecare violență în 1939.

Era un om dedicat bucuriilor inedite, somptuos, plin de o jovială comunicativitate. Cu atât mai surprinzătoare pare moartea sa. Speriat de viitor, pe care-l ghicea sumbru, încearcă să se sinucidă dupa rețeta lui Seneca, rău aplicată, tăindu-și vinele de la mâini. Internat la Spitalul Filantropia, studie itinerariul ascensorului, coborî jos după ce porni cabina în sus, introduse capul și apăsă pe buton în scopul de a se ghilotina. Muri cu baza craniului fracturată, la 26 noiembrie 1948.

Îl republicăm astăzi pe Dragoș Protopopescu fiindcă acesta a reprezentat prin sine însuși un început în anglistica românească. Trecerea vremii nu a fost generoasă cu el. Publicarea în facsimil la Editura noastră este, în esență, un Memento.

Lidia Vianu
C. George Sandulescu

11 octombrie 2011